Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege
Adrian Țuțuianu
Discurs
Domnule președinte,
Interpelarea mea este adresată domnului Vasile Blaga, ministrul dezvoltării regionale și locuinței.
Obiectul interpelării: Situația finanțării unor obiective din județul Dâmbovița prin Compania Națională de Investiții – SA.
În județul Dâmbovița sunt, la această dată, blocate o mare parte din investițiile ce urmează a fi realizate prin Compania Națională de Investiții, autoritățile locale așteptând depășirea stadiului de includere pe lista-sinteză aprobată și realizarea efectivă a acestor obiective. Cu titlu de exemplu:
– în comuna Lucieni, județul Dâmbovița: construcție sală de sport, dosar complet înregistrat la CNI la poziția 386/21 decembrie 2008;
– în comuna Pucheni, județul Dâmbovița: construcție sală de sport, situație identică, dosar complet înregistrat la CNI la 30 martie 2007;
– în comuna Voinești: construcție sală de sport, acțiune începută în anul 2006, dosar complet;
– în comuna Lungulețu: construcție sală de sport, acțiune începută în anul 2006, dosar complet;
– în comuna Cojasca, satul Cojasca: construcție sală de sport, acțiune începută în anul 2007, dosar complet;
– în comuna Mănești: județul Dâmbovița, acțiune demarată în anul 2007 pentru construcția unei săli de sport, dosar complet;
– în satul Cornești, comuna Cornești: construcție sală de sport, acțiune începută în anul 2008, dosar complet; – în comuna Raciu: construcție sală de sport, acțiune începută în anul 2008, dosar complet;
– în comuna Mănești, satul Drăgăeștii-Pământeni: construcție cămin cultural, acțiune începută în anul 2007, dosar complet.
Față de situația expresă, vă rog, domnule ministru, să-mi precizați:
Care este strategia Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței cu privire la accelerarea acestor investiții?
În al doilea rând, cum puteți explica politizarea finanțărilor făcute în cadrul programelor derulate prin Compania Națională de Investiții – SA, având în vedere că în județul Dâmbovița, conform datelor pe care le dețineți, finanțările de acest gen au avut drept beneficiar doar localități ai căror primari aparțin Partidului Democrat Liberal?
A treia întrebare: Ce măsuri intenționați să dispuneți pentru urgentarea analizării, din punct de vedere al criteriilor prioritare, a dosarelor complete depuse la Compania Națională de Investiții – SA și care ar putea fi termenul de începere a activităților de contractare și execuție a lucrărilor la fiecare dintre obiectivele sociale menționate?
Solicit răspuns în scris și oral. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.