Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2017
other · respins
Corneliu Olar
Aprobarea suplimentării ordinii de zi 32
Discurs
Domnule președinte, mulțumesc. Stimați colegi,
Vreau să vorbesc mai practic, puțin, să înțelegeți despre ce este vorba. Teorie multă, practică puțină.
Este vorba de trecerea din domeniul public al statului, pentru o perioadă limitată, a unor terenuri, drumuri – lucru pe care noi l-am clarificat în sesiunea anterioară, la care Grupul parlamentar al PNL a fost și autor... și inițiator al acelei legi, și este o chestiune clarificată. Rezolvă o problemă pentru comunitățile locale și, de aceea, Grupul parlamentar al PNL a fost de acord cu respingerea.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.