Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 septembrie 2011
Informare · adoptat tacit
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Domnule președinte,
Nu vreau, din prima zi de plen, să intru în conflict cu dumneavoastră sau să intrăm în discuții contradictorii. Suntem în prima ședință de plen din această sesiune, și cu asta cred că lucrurile sunt clare, chiar dacă unii le văd altfel.
Doi. Este clar că Legea minelor are nevoie de anumite modificări, dar ele nu trebuie făcute pe picior, ele nu trebuie făcute într-un mod în care să fie avantajate anumite entități. Sunt foarte multe organizații neguvernamentale care sesizează intenția de a legifera infracțiunea, la ceea ce noi ar trebui să fim, evident, foarte atenți. Sunt semnale care vin către Parlament, iar Parlamentul nu poate să ignore opinia publică.
Este ciudat cum se poate accepta ca o entitate privată să ia atribuțiile statului de expropriere. Este ciudat că Parlamentul poate fi de acord cu asemenea aberație. În consecință, eu cred că și dumneavoastră, și grupurile majorității parlamentare trebuie să țineți cont de tot ceea ce este legislație în România, pe de o parte, și de ceea ce opinia publică ne atenționează.
Ca să dovedim că avem bună-credință și că lucrăm pentru binele acestei țări, lucrul cel mai simplu care poate fi făcut este retrimiterea la comisie, care trebuie să organizeze dezbateri publice serioase, în care să se confrunte toate părerile care se află astăzi în societate, și mai ales să se respecte Constituția.
În consecință, și Grupul parlamentar al PNL vă propune să supuneți plenului la vot eliminarea de pe ordinea de zi de la vot final și retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.