Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2008
Informare · respins
Gavrilă Vasilescu
Discurs
## Domnule președinte,
O problemă de procedură pe care ați ridicat-o dumneavoastră.
Vreau să vă spun că nu sunt de acord cu ceea ce ați spus.
Ordonanțele se aprobă sau se resping prin lege. Dacă este reglementată o problemă despre care Constituția spune că face parte din categoria legilor organice, deși ordonanțele nu trebuie să reglementeze acest domeniu, respingerea... Deci domeniul nu se modifică cu nimic. Legea de respingere este lege ordinară.
În situația în care legea de adoptare vizează un domeniu pentru care Constituția vorbește, spune și explică că este o lege organică, atunci când respingem, pentru că domeniul reglementat de Constituție nu este modificat, suntem în fața unei legi ordinare.
Fac această precizare pentru că, din punct de vedere al votului, diferența este mare între una și cealaltă.
Așa este, nu poate fi altfel. Nu este o problemă de interpretare a senatorului Vasilescu, ci este vorba despre faptul că nu se reglementează nimic din domeniul pentru care Constituția prevede legi organice. Deci legea de respingere este lege ordinară.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.