Anghel Stanciu

Domnule președinte, Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați, Domnilor miniștri, Domnule și distinse coleg Nicolăescu,

Un profesor de-al meu, mare profesor în domeniul construcțiilor, avea o vorbă, când eram asistent: „Ține mine, tinere, totdeauna ai să vorbești frumos despre lucrurile pe care nu le cunoști.” Și, iată că după ani de zile constat că așa a făcut domnul coleg Popa. Prima lege în 18 ani! Nu, domnule Popa!

S-a aprobat Legea Academiei Agricole și Silvice, a fost aprobată în 2002, domnul coleg știe, și a fost inițiativa în principal a colegilor PSD, Ecaterina Andronescu, Anghel Stanciu, Napoleon Antonescu și de la toate grupurile parlamentare, ca să nu-i înșir pe toți.

A fost prima lege care a consfințit trecerea de la decret prezidențial de înființare a unei academii la legi. După aceea au venit o serie de modificări. Toate aceste modificări au avut un singur scop: să ducă la creșterea performanței cercetării științifice agricole prin tăierea hectarelor de la stațiunile de cercetare. Ăsta a fost scopul.

Pentru că, vă dați seama dumneavoastră, stimați colegi, una este să faci cercetare și disciplinarea cercetării pe 300 de hectare, unde poate să plouă într-o parte, într-o parte să ningă, într-o parte să facă altceva, și una e să o faci într-un ghiveci pe care îl ții frumos în sufragerie și ai climat controlat. Nu plouă, uzi când vrei. Și, cam așa s-a ajuns de la 160 de mii de hectare, cât era la început pentru Academia de Științe Agricole și Silvice, s-a ajuns prin înțelegere și prin restituirea tuturor terenurilor la vreo 60 de mii și probabil că dacă nu era

intervenția fermă a celor două comisii, pentru învățământ și, respectiv, pentru științe agricole, că să știți că și agricultura este o știință, de aceea nu îi spun pe numele adevărat Comisiei pentru agricultură, silvicultură și interese personale ale unora, să blocăm și să unificăm cele două legi. Că era o lege care prevedea ca onor Academia să fie numai de consacrare, adică, după unii, de îmbălsămare a cercetătorilor și academicienilor, ca să-i punem în vitrină, și o lege care se ocupa numai de stațiuni. Și am reușit, nu?, cu Cioloș, care a venit, și aici e meritul lui Cioloș, și-i mulțumim că a înțeles să unificăm cele două legi și să păstrăm în structura Academiei, să păstrăm stațiunile, evident, dând ceea ce e de dat înapoi, dar, totuși, păstrând stațiunile ca fiind principala formă instituțională de desfășurare a cercetării științifice.

Și aici este meritul colegilor noștri de la PSD care au temperat puțin elanul colegilor noștri de la alte formațiuni, ca să nu spun... Pentru că, chiar dacă legea aceasta, în forma ei, poate fi văzută ca un Mercedes de ultimă clasă, vă dați seama că niciunul dintre dumneavoastră, cum spunea tovarășul Boc, care n-a băut și nu știu ce... nu se urcă în el dacă n-are frâne.

De aceea, această lege a durat aproape un an și jumătate în traseul ei. A trebuit o leacă de frână, să cântărim. Nu este perfect. Este al doilea pas care se face în cercetarea științifică românească, respectiv agricolă.