Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2007
procedural · adoptat
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte, Onorat Senat,
Permiteți-mi să formulez doar două întrebări astăzi, și în ședința de săptămâna viitoare îmi voi susține și cele două amendamente respinse.
Prima întrebare. Am abordat subiectul acesta și la comisie, dar pentru colegii din plen cred că prezintă interes.
De ce nu se respectă legislația și tradiția românească ca acest recensământ să aibă loc la 10 ani și de data aceasta se pune să aibă loc la 9 ani, din moment ce nu există încă o directivă a Uniunii Europene în acest sens, ci o idee pe care unii europeni o au pe această temă.
Cea de a doua întrebare. De ce s-a propus ca, de acum, de altfel de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, din 2007, să funcționeze deja Comisia centrală, Comisiile teritoriale pentru recensământul din 2012, probabil în condițiile în care, de pildă, Biroul Electoral Central, care se ocupă de organizarea alegerilor europarlamentare, funcționează cu cel mult 3 luni înainte de alegeri?
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.