Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2017
Declarații politice · respins
Victor Paul Dobre
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Domnule președinte, Pentru mine dumneavoastră sunteți, că sunteți tot timpul acolo...
Aș vrea să vă propun să scoateți de pe ordinea de zi Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului pe perioada vacanței parlamentare, din următoarele considerente: proiectul de lege a venit la Camera Deputaților ieri, la ora 17.30. A fost distribuit de Biroul permanent Comisiei juridice, ceea ce nu pot să spun că nu-i corect, dar la 17.45 Comisia juridică lua în discuție și aproba raportul, moment în care la Palatul Cotroceni erau încă consultări în derulare, moment în care nu era nici măcar un premier desemnat. Nu mai vorbesc că nici în acest moment nu avem un Guvern și, teoretic, până joi se pot întâmpla multe, mai ales că inclusiv în Grupul PSD sunt colegi care anunță că nu vor vota Guvernul.
De aceea, propun scoaterea de pe ordinea de zi, pentru că nu avem pe cine abilita. Nu există un Guvern pe care să-l abilităm încă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.