Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 noiembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Adrian Țuțuianu
Discurs
## Domnule președinte,
Prima chestiune pe care vreau să o lămuresc, pentru a fi foarte clar, vă asigur că am fost interesat de acest proiect de lege. S-a amânat de trei ori la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Nu pot să vă spun cum a ajuns acest aviz la comisia de specialitate.
A doua chestiune. Pentru raportul suplimentar cred că era firesc să vină pentru avizare, așa cum a fost inițial, și la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și aș fi avut posibilitatea să-mi reiau aceste amendamente.
A treia chestiune pe care vreau să o spun, amendamentele pe care le propun sunt importante sub aspectul calității actului pe care îl emitem și, în al doilea rând, sunt chestiuni care privesc fondul reglementării. De exemplu: situațiile de incompatibilitate pentru președintele și vicepreședinții ANCOM-ului nu sunt complet reglementate în proiectul de lege. Avem două articole prin care venim și modificăm hotărâri de guvern. Avem o situație în care nu am lămurit foarte bine cazurile de încetare a mandatului pentru președinți și vicepreședinți. Nu avem niciun fel de prevedere legală privind depunerea de către această autoritate a unui raport anual la comisiile de specialitate și consecințele adoptării sau neadoptării acelui raport.
Adică sunt chestiuni de fond și insist pe două variante. Prima variantă ar fi să-l trimitem înapoi, să vină la avizare și la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și am rezolvat problema foarte rapid, și nu vă mai țin astăzi de vorbă sau, în mod excepțional, conform regulamentului, îmi susțin amendamentele. Am muncit la ele și cred că pot să fac acest lucru astăzi.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.