Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2011
Informare · adoptat tacit
Alina Ștefania Gorghiu
Discurs
Domnule președinte,
Profit de ocazie că a venit și inițiatorul acestui proiect, domnul Gabriel Andronache, aici, pentru a vă spune că Grupul parlamentar al PNL nu e de acord cu retrimiterea la comisie. A fost acest proiect dezbătut foarte, foarte multe luni și cu cei din asociațiile de specialitate, și cu executorii financiari, și cu executorii judecătorești și vreau să vă spun că, pentru prima dată, acest proiect reușește să reglementeze activitatea de executare silită în conformitate cu dispozițiile din noul Cod de procedură civilă.
O să vă rog ca fără argumente să nu mai trimitem acest proiect din nou la comisie, pentru că este un proiect foarte important pentru profesia de executare din România și credem noi că, după dezbateri care au avut loc luni de zile, este un proiect cât se poate de bun.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.