Marian Ghiveciu

## Domnule președinte,

Profit și eu de această zi să adresez tuturor femeilor „La mulți ani!” de la cea mai înaltă tribună a democrației române și cred că astăzi ar fi cazul ca premierul Emil Boc, de la acest microfon, să-și ceară scuze tuturor femeilor din România.

Fiind membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților, o mare parte din declarațiile politice se referă la agricultura românească și nu voi înceta până în momentul în care Guvernul Boc va fi într-adevăr preocupat de soarta agriculturii românești.

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o: „Moment de răscruce pentru pomicultura din România”.

Pomicultura a înregistrat, până în anul 1990, progrese importante, ajungând la un patrimoniu de circa 300–325.000 hectare, dintre care 10.000 hectare de livezi intensive și superintensive și circa 60.000 hectare de plantații tinere.

Pomicultura românească, în perioada de tranziție, a suferit o puternică degradare, ce continuă și în prezent, datorându-se următoarelor cauze: diminuarea patrimoniului cu peste 150.000 hectare, în majoritate plantații intensive și plantații tinere, au avut loc defrișări în dușmănie și fără niciun motiv tehnic sau economic, indiferent de vârsta sau gradul de intensivitate ale acestora. Nu au scăpat nici plantațiile din institutele și stațiunile de cercetare de profil, a căror arie de activitate s-a restrâns în mod îngrijorător. Diminuarea suprafețelor a condus, implicit, la reducerea corespunzătoare a producției de fructe indigene și, mai ales, a calității acestora. S-au redus drastic suprafețele plantațiilor pomicole

tinere, iar la arbuști fructiferi, practic, nu mai există plantații noi, cele de pe rod fiind pe cale de dispariție.

Atacul bolilor și al dăunătorilor, neaplicarea fertilizărilor, a lucrărilor solului, a tăierilor de formare, fructificare sau regenerare și-au spus cuvântul, mai ales asupra stării generale a livezilor rămase în cultură și, drept rezultat, s-a accentuat periodicitatea de rodire. S-a redus aproape la limită producerea materialului săditor pomicol de la 4,5 milioane în anul 1996 la sub un milion în anul 2008. Limitarea cererii de material săditor pomicol a condus la schimbarea destinației suprafețelor afectate pepinierelor și bazei materiale bine organizate a acestui sector, inclusiv a complexelor de producere a materialului săditor, liber de boli virotice.

În concluzie, am asistat cu toții la marele dezastru pentru patrimoniul pomicol al României. Este de neimaginat cum actualul Guvern Boc nu reușește să acorde livezilor o atenție măcar similară cu cea acordată culturilor de câmp.

Iată, în sfârșit, ajungem la concluzia că aproape în niciun domeniu și în nicio ramură nu mai avem sau nu găsim un etalon de comparație, făcând mereu, din acest punct de vedere, trimiteri la un trecut nu prea îndepărtat, dar cu siguranță nefericit.