Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 octombrie 2013
Informare · respins
Tinel Gheorghe
Discurs
## Domnule președinte,
Domnul Árpád să nu fie supărat, colegii noștri de la USL au grijă să crească fondurile alocate agriculturii, gândind că vor compensa partea de amputare la cultură.
Stimați colegi,
Cererea de reexaminare a Președintelui României, așa cum antevorbitorul meu a încercat să explice, să argumenteze, este corectă. A anticipat, practic, faptul că nu vă veți ține de cuvânt.
În condițiile în care, să zicem, cei 0,4% din profitul net care mergeau la Ministerul Culturii pentru achiziția de cărți, publicistică etc. și cei 2% din încasări care mergeau la Fondul Național de Cultură rămâneau, așa cum prevedea legea, nu era nicio problemă.
Iată însă că vă bateți joc și demonstrați în continuare că pe aspectele prioritare, învățământ, cultură, sănătate, n-aveți soluții. Asta este mai dureros, să știți, decât faptul că momentan ați venit și ați spus „Lasă, domnule!”, într-un an,
pentru că ideea generală care se desprinde din acest act normativ și modul cum spuneți și argumentați este că și la anul bugetul pentru cultură va fi tot la fel, tăiat. Ori acestea erau sume certe care intrau la Ministerul Culturii.
Aș fi propus, aș fi vrut să propun retrimiterea la comisie, dar nu se poate, pentru că știu că pe bandă votul este lipsit de logică și de înțelepciune.
Grupul Partidului Democrat Liberal din Cameră va vota împotriva raportului de respingere a cererii de reexaminare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.