Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2016
Declarații politice · respins
Florin Alexandru Alexe
Discurs
Domnule președinte,
Raportul suplimentar asupra Proiectului de lege privind înființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.
În data de 17 octombrie, după cum știți, plenul Camerei Deputaților a retrimis la comisie proiectul de lege, pentru întocmirea unui raport suplimentar.
Membrii comisiei s-au reunit pentru lucrări în data de 17 octombrie, în vederea reanalizării conținutului proiectului de lege.
La lucrările comisiei au participat, din totalul de 26 de parlamentari, un număr de 16 parlamentari.
Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi, o abținere.
În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a propus plenului adoptarea Proiectului de lege privind înființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, cu amendamentele anexate.
Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.