Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2009
Declarații politice · respins
Ioan Ghișe
Discurs
Domnule președinte și stimați colegi,
Din partea Grupului parlamentar al PNL doresc să exprim următorul punct de vedere.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2008 supusă acum votului nostru a fost o ordonanță emisă de Guvernul Tăriceanu în concordanță cu politicile Comisiei Europene pentru creșterea numărului locurilor de muncă și depășirea situațiilor grele cauzate de criza economică și financiară.
În 31 decembrie 2008, prin Ordonanța de urgență nr. 226/2008, Guvernul nou-instalat, Guvernul Boc, a abrogat această ordonanță, cum foarte corect a spus domnul secretar de stat. Problema de fond este însă următoarea: Comisia Europeană și apoi Consiliul European din 12 decembrie au aprobat un set de măsuri care sunt în concordanță și cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2008. Mai precis, Guvernul Tăriceanu a făcut ceea ce și Uniunea Europeană, prin politicile pentru depășirea crizei economico-financiare, a făcut. Un singur exemplu vă dau: este cel privitor la recomandările pentru statele membre de a reduce contribuțiile de asigurări sociale ale IMM-urilor, și nu de a le crește, cum este acum.
Dacă îmi permiteți să mai adaug, după cum știm, la Proiectul Legii bugetului de stat, recent adoptat, Guvernul Emil Boc a adăugat un set de 10 măsuri. 7 măsuri s-au regăsit în Ordonanța nr. 192/2008 care, în 31 decembrie 2008, a fost abrogată.
Pentru aceste considerente, Grupul parlamentar al PNL va vota împotriva recomandării comisiei de a respinge ordonanța.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.