Jan Vraciu

Domnule președinte, Stimate colege și stimați colegi,

Dacă promisiunea cu care s-au câștigat alegerile din 2004 s-a referit la lupta anticorupție, atunci este limpede ca lumina zilei cât este de importantă pentru poporul român respectarea acestei promisiuni.

Coruptibilitatea stă la baza succesului în România. Omul de rând știe că este un ingredient de bază în lupta sa pentru supraviețuire. Fără folosirea șpăgii este imposibil să înaintezi. Unii dau, alții primesc, se înțelege. Unii dintre funcționari nu-și pot păstra slujba dacă nu devin și ei o piesă în acest mecanism, care, ca să nu scârțâie din răsputeri, trebuie uns periodic.

Nimic nu este mai bine reglementat, instituționalizat și cunoscut în România ca mecanismul șpăgii.

Tocmai din cauza faptului că se ia și se dă șpagă în acest mod, cei ce sunt prinși afișează figuri de-a dreptul inocente: de ce tocmai noi?

Ca urmare a purtărilor sale evazive și a comportamentului său retractil în plan politic, Emil Constantinescu mi s-a părut întotdeauna un personaj tragic, deoarece distanța dintre înălțimea idealurilor la care visa și putința de a le transforma în realitate este imensă. În vremurile sale de glorie a încercat

și el să trântească la pământ balaurul corupției, deziderat prea mare pentru un personaj politic atât de mic. Acum este nevoit să apară, din nou, într-o postură care îl dezavantajează prin asocierea P.N.L.—P.N.Ț.—C.D. într-un fantomatic pol de dreapta. Tocmai când se fotografia fațăprofil în tandem cu Tăriceanu, pentru posteritate, a picat și rușinea cu Mureșan, ca ironia destinului să fie totală.

Suntem un popor vorbăreț. Prin urmare, s-a vorbit mult, zilele acestea, despre chestiunea Mureșan—Remeș. În loc să se abordeze problema corupției la nivel înalt, discuția a fost împinsă, în mod deliberat, pentru a i se atenua contururile, spre discutarea chestiunii dacă a fost sau nu deontologic să fie difuzată.

Bombardat literalmente de discuții pretențioase în care se amestecau sintagme precum „dreptul la imagine”, „dreptul la viața privată”, „încălcarea procedurilor”, telespectatorul onest, care este, în același timp, și cetățean onest, nu știe ce să mai creadă.

Lucrurile sunt, de fapt, jenant de simple, iar poporul român, care are simțul dreptății în sânge, a înțeles firul poveștii: doi miniștri fură, în cel mai nesimțit mod cu putință, trădând cu hărnicie idealul luptei anticorupție pe ceva mai mult de 30 de arginți. Imaginile și filmul narativ prezentat la televiziune asta arăta: doi miniștri mânați de o lăcomie vorace, care a desfigurat pentru totdeauna nu numai propriul lor profil moral, ci și vecinătățile în care mișunau, partidele politice din care fac parte, ministerele pe care le conduc.

Și când te gândești că preacinstitul domn Remeș l-a făcut praf pe predecesorul său Gheorghe Flutur, în cuvinte bine ticluite, pentru ca, vezi bine, să ne rămână întipărit momentul venirii sale pe tronul imperial de la agricultură.