Nicolae Georgescu

Domnule președinte, Stimate colege, Stimați colegi, „100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”.

Idealul desăvârșirii unității naționale, visul de veacuri al românilor și al marilor săi voievozi, s-a putut înfăptui datorită vitejiei și jertfelor ostașilor români în Războiul de Întregire Națională din 1916–1918, precum și condițiilor favorabile create de căderea autocrației țariste și de destrămarea monarhiei austro-ungare.

La 27 martie/9 aprilie 1918 se realiza, așadar, Unirea Basarabiei cu România. Se deschidea astfel calea fondării statului România Mare, ce avea să se împlinească prin unirea Bucovinei cu România și a Transilvaniei, la 1 decembrie 1918.

În asemenea momente suntem tentați să pomenim în discursurile noastre doar numele marilor oameni politici care au jucat un rol major în fondarea statului unitar român, omițându-i, de multe ori, pe cei care au trudit din greu la realizarea aceluiași scop, dar care au rămas oarecum în umbra istoriei. Rolul unor asemenea oameni este la fel de important, deoarece fără contribuția lor nu s-ar fi reușit consolidarea unirii.

Un asemenea om a fost Vespasian Erbiceanu, care a avut o contribuție majoră la integrarea legislativă a Basarabiei în cadrul României.

Și, cu permisiunea dumneavoastră, aș vrea să evoc câteva aspecte legate de personalitatea acestui profesionist al dreptului.

Născut la 30 noiembrie 1865, în comuna Buciumi, județul Iași, într-o familie de preoți, Vespasian Erbiceanu a urmat studiile primare și liceale la Seminarul „Veniamin” din Socola, continuându-și pregătirea superioară la Academia de Înalte Studii Teologice și Filosofice din Kiev. Și-a luat a doua licență în 1896, în drept, la universitatea ieșeană. A debutat în cariera de magistrat în anul 1895, ajungând în 1910 prim-președinte al Tribunalului Iași.

Vespasian Erbiceanu a activat în Basarabia în perioada 31 martie 1918 – 22 septembrie 1923, iar activitatea sa cuprinde două etape: cea de consilier tehnic al Ministerului Justiției pe lângă Directoratul de Justiție al Basarabiei, funcție pe care o exercită între 31 martie și 14 octombrie 1918 și în care se implică activ ca legiuitor și organizator al justiției; și cea de prim-președinte al Curții de Apel din Chișinău, între 15 octombrie 1918 și 22 septembrie 1923, timp în care dă dovadă de calități excepționale de magistrat și cercetător al dreptului.

La scurt timp după Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, Erbiceanu a fost însărcinat de Guvernul condus de Alexandru Marghiloman cu o misiune foarte importantă și, în același timp, extrem de delicată. În calitate de consilier tehnic al Ministerului Justiției pe lângă organele de justiție din provincia unită, magistratul ieșean avea misiunea de a se documenta cu privire la specificul funcționării legislației basarabene și de a ajuta factorii de decizie ai magistraturii de la Chișinău, în sensul reorganizării pe baze naționale a legislației din această provincie. Implicarea lui Erbiceanu în organizarea justiției de peste Prut va depăși sarcinile trasate oficial de minister, activitatea lui