Gheorghe David

Declarația mea politică de astăzi este intitulată „Argumente privind importanța instituției Palatul Copiilor din Timișoara”.

Spre deosebire de învățământul preșcolar și gimnazial obligatoriu pentru toți copiii, care se desfășoară pe baza unor programe identice la nivelul întregii țării, într-o instituție ca cea despre care vorbim frecventarea ei este opțională.

Se presupune, iar realitatea a confirmat-o, că părinții și maturii din jurul copilului observă la acesta înclinații native spre un domeniu sau altul, înclinații ce ar putea fi mai bine valorificate de către maturul de mai târziu.

Odată înscris, pe lângă profesorul care se străduiește să-i consolideze aptitudinile, părinții și elevul înșiși vor putea să-și dea seama mai ușor dacă fizica, matematica, biologia – discipline ale căror cunoștințe, chiar dacă nu sunt tratate direct, sunt indispensabile cercurilor de electronică aplicată, IT, aero, navomodelism etc. – sunt materii care răspund aptitudinilor sale native.

Această concordanță – între aptitudinile native ale elevului și specificul fiecărui cerc – este și mai relevantă în cazul cercurilor artistice. Desigur, din numărul impresionant de „vocaționali” doar puțini ajung să devină personalități în domeniul pentru care au optat. Să nu se uite însă că și ceilalți, neîmpinși de la spate de programa școlară – rigidă oricum, în cele din urmă –, au izbutit să-și autoverifice potențialul intelectual și vocațional, cunoștințe de mare folos în alegerea și reușita viitoarei profesii.

Câștigat este atât maturul de mai târziu, deprins de timpuriu să-și evalueze însușirile native, cât și societatea, prin numărul sporit de indivizi deprinși să-și valorifice mai bine cunoștințele.

Și chiar atunci când băiețelul sau fetița de la cercul de balet, să zicem, alege mai târziu să devină inginer, profesor ori economist, aptitudinile lor coregrafice le vor fi de folos toată viața.

Înainte de a reveni la subiectul intervenției mele, să nu uităm că într-o situație similară – la nivel de țară – se află un număr impresionant de clădiri retrocedate foștilor proprietari, clădiri în care își desfășurau activitățile instituții de cultură și învățământ. Numai în Timișoara și județul Timiș cunosc câteva zeci.

De-a lungul anilor de folosință, în aceste spații s-au investit sume consistente de bani pentru întreținere, reabilitări, extinderi, reamenajări etc. Acum, ele revin, absolut întemeiat, celor care le-au construit.

Să învățăm totuși din această lecție: să nu mai cheltuim bani pe improvizații în speranța că peste câțiva ani vom fi mai bogați.

Spre deosebire de oricare activitate umană care presupune investiții, viabilitatea unei investiții în învățământ, cercetare și cultură

este fără margini. Gestionată cu înțelepciune și pragmatism, ea va fi tot timpul profitabilă.

Vorbeam în prima parte a intervenției mele despre includerea în bugetul pe acest an a sumei de 56.000 de mii de lei pentru construcția din temelii a Palatului Copiilor din Timișoara.