Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2015
Informare · respins
Petru Movilă
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Acest proiect de lege este necesar pentru că vine să completeze ordonanța pe care ați amintit-o, ordonanță dată în octombrie 2008, în plină campanie electorală, și care nu a fost chiar bine realizată, a fost dată pe picior de negociere, trebuie să spun acest lucru foarte clar.
Însă prin proiectul de lege pe care-l avem astăzi în dezbatere se propune ca filialele județene ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali să aibă autonomie juridică, lucru cât se poate de normal și corect. Dacă privim doar în sistemul de sănătate, la asociațiile profesionale și sindicale, dacă ne referim la Colegiul Medicilor din România, dacă ne referim la Sindicatul SANITAS, aceste structuri au în legea de organizare și funcționare acordată personalitate juridică pentru filialele județene ale structurilor respective.
În acest sens, cred că este absolut normal ca și organizațiile județene ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România să aibă autonomie juridică, din foarte multe argumente, doar pentru simplul fapt că există specificități regionale, transfrontaliere, care le-ar permite acestor structuri județene să aibă o anumită autonomie și independență.
Mai precizez faptul că acest proiect de lege respectă întru totul structura națională a Ordinului Asistenților și Moașelor. Respingerea dată de către Guvernul României este o respingere ca să fie făcută, pentru că nu se susține.
Și, de aceea, eu vă rog, stimați colegi, să votăm împotriva respingerii acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.