Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2008
Dezbatere proiect de lege
Ion Stoica
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Am mai discutat pe tema acestei inițiative legislative. Prima parte, cea privind transformarea cazărmilor în cămine studențești, a primit și avizul Senatului. Observațiile de la Consiliul Legislativ, de la Guvern, de la alți colegi cred că pot fi transpuse în modificarea acestei inițiative la comisie.
De aceea, susțin și eu propunerea colegilor de a o retrimite la comisie, iar acolo, probabil cu înțelepciunea și cu sprijinul tuturor, putem să scoatem din această inițiativă legislativă o lege care să sprijine categoriile defavorizate de cetățeni, pentru că, trebuie să o recunoaștem, o parte dintre noi, dacă nu am fi primit sprijinul statului pe timpul efectuării studiilor superioare, nu am fi fost astăzi aici.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.