Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2014
final vote batch · respins
Tinel Gheorghe
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Am manifestat și sper să manifestăm întotdeauna toleranță și înțelegere pentru toate etniile și pentru toți cetățenii acestei țări, indiferent de rasă, indiferent de sex, indiferent de orice. Cred însă că solicitarea de a da o zi liberă pe data de 13 e prea mult. De ce? Haideți să facem zile libere pentru încă o zi liberă sau zi națională, un fel de zi națională pentru toate etniile conlocuitoare pentru acest neam! Haideți să ne întrebăm de unde au autoritățile locale fondurile necesare de a susține toate aceste zile libere! Manifestările culturale sunt bine-venite. Le susținem. Dar oare trebuie să dăm și zi liberă?
Oare chiar ar trebui să deschidem o cutie a Pandorei pentru toată lumea la acest aspect? Încă o dată, nu suntem împotrivă, sprijinim, dar poate la zi liberă..., poate la zi liberă..., a acorda zi liberă e prea mult.
Partidul Democrat Liberal se abține, în forma prezentată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.