Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2014
Declarații politice · respins
Iulian Iancu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Aș vrea să aduc o lămurire, pentru că s-a făcut referire la dezbaterile din cadrul comisiei. Și aș vrea să încep printr-o observație făcută colegului nostru și aș vrea să-i spun că cel care atacă cel mai mult cucerește cel mai puțin. Dar îi mulțumesc pentru intervenție, pentru că se spune că orice vale dă valoare unui deal.
Domnia Sa ne spune aici: Guvernul a făcut o foarte mare greșeală pentru că a emis o ordonanță și imediat o corectează cu altă ordonanță.
Vorbim despre achiziții publice, într-un proces în care cu disperare cu toții încercăm să atragem fonduri europene pentru proiecte, unele dintre ele strategice, așa cum sunt în domeniul transporturilor.
Guvernul, la acel moment, a încercat prin excepție să acorde un ritm accelerat proiectelor din cadrul Ministerului Transporturilor. Ulterior, Ordonanța nr. 77 acordă acest ritm accelerat mai multor domenii. Cu alte cuvinte, a reglementat mai multe domenii și nu a creat un statut excepțional doar
transporturilor. Și atunci a considerat că este bine să mențină ordonanța care se adresează tuturor domeniilor cu regim accelerat și a solicitat retragerea aceleia care se adresa unui singur domeniu.
Acest lucru a fost pus în discuție în cadrul comisiei. La vremea respectivă s-a înțeles. Votul a fost în unanimitate. Cred că facem o discuție de dragul discuției. E ca și cum cel care nu s-a vindecat pe sine însuși încearcă să-i vindece pe alții și suntem în situația orbului care îl duce pe mână pe altul direct în groapă.
Haideți să încercăm să fim pozitivi și să depășim acest tip de dezbatere steril și să intrăm pe ceea ce discutam încă de ieri. Haideți să fim eficienți.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.