Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 iunie 2015
Informare · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Avem în dezbatere un proiect de lege extrem de important cu care au fost sesizate Comisia pentru industrii și servicii, precum și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic.
Vorbim despre o reglementare care încearcă să modifice și să completeze art. 31 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006. Introduce astfel posibilități cetățenilor care doresc să beneficieze de branșare individuală la sistemul de alimentare cu apă de a solicita operatorului încheierea contractelor de furnizare de prestări individuale, iar în cazul asociațiilor de proprietari branșarea individuală să se poată decide cu acordul a cel puțin 50% plus 1 dintre proprietarii imobilelor din cadrul asociației.
De asemenea, propunerea legislativă vizează și modalitatea prin care se poate realiza branșarea individuală în cadrul furnizării apei reci, respectiv prin executarea unui racord separat de cel existent al asociației de proprietari, conform legislației în vigoare aferente utilizatorilor individuali.
Raportul are avizul favorabil al Comisiei juridice, al Comisiei pentru administrație publică, al Guvernului și, în consecință, în urma dezbaterilor membrii comisiilor, propun aprobarea proiectului, cu amendamente admise și cu amendamente respinse.
Aici, stimate domnule președinte, aș vrea să vă rugăm și pe dumneavoastră, și plenul... Avem o eroare materială la numărul curent 13, pagina 25, art. 27 alin. (5), se face referire la „pot înființa”. Trebuie să dispară sintagma „pot...”, „înființează”.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.