Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2015
other · adoptat tacit
Iulian Iancu
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Avem un proiect de lege care a fost îndelung dezbătut în cadrul comisiei noastre. A fost prezentat în mai multe etape plenului.
Vă rog să-mi permiteți să vă spun în sinteză etapele prin care a trecut propunerea legislativă cu care comisia noastră a fost sesizată pentru dezbatere în fond.
Aș vrea să vă spun că, în prima etapă, Senatul a respins această propunere, o propunere care încerca să instituie în sarcina operatorilor serviciilor de utilități publice o obligație pe care aceștia trebuiau să o aibă, respectiv față de utilizatori, de a factura consumul de apă în imobilele condominiale, în cazul distribuției orizontale, pe baza înregistrărilor contoarelor individuale montate la intrare în fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație.
De asemenea, schimbarea naturii sancțiunii din contravențională în penală și racordarea la sistemele de utilități publice fără acord de furnizare, respectiv aviz de branșare, de asemenea, sancționată prin noul proiect, precum și utilizarea fără contract de furnizare... de prestare a serviciilor de utilități publice.
Sunt sancționate și furturile de apă, precum și deteriorarea și modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a apei livrate.
După analiză, atât Comisia juridică, de disciplină și imunități, cât și Consiliul Legislativ au avizat... Comisia juridică a avizat negativ, dar Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Guvernul nu a susținut în această formă, întrucât propunerea legislativă instituia reglementări care apăreau în mai multe articole sau alineate în acte normative similare, menționând că erau necesare doar o conexiune legislativă și o normă de trimitere.
În consecință, comisia noastră a emis raport de respingere a propunerii legislative, însă, după discuțiile din plen, plenul a decis să retrimită comisiei, unde s-au propus amendamente.
În urma dezbaterilor, a fost preluată o parte din amendamente, respinse alte amendamente și s-a resupus analizei plenului. Din nou raportul acesta a fost retrimis comisiei, rediscutate amendamente, au fost propuse amendamente noi și, în final, cu un raport suplimentar 2, cu amendamente admise și respinse, comisia propune plenului aprobarea propunerii legislative.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.