Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2013
Informare · respins
Grigore Crăciunescu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Bătălie mare, păreri multe, bani, mai ales, enorm de mulți, miliarde de euro care se pun în mișcare prin aceste achiziții de medicamente.
Știți foarte bine că anul acesta Ministerul Sănătății nu poate face investiții prea mari – ca să nu spun că lipsesc cu desăvârșire investițiile anul acesta –, pentru că suntem obligați să dăm 900 de milioane de euro la producătorii de medicamente, datorie care a depășit acea scadență de 60, 90, 120 de zile.
De ce atâta zbatere din partea directorilor de spitale? De ce atâta încrâncenare din partea domnului ministru?
Răspunsul este foarte simplu. Șansa a fost ca, după un mandat de deputat, să fiu primar de Pașcani, să cunosc multe, multe lucruri pe care cei care nu ați fost primari credeți-mă pe cuvânt că nu le știți și nu vă puteți imagina ce și cum. Știți, lucrurile trăite și lucrurile citite. Așa e!
Spuneam că un spital, pe care-l cunosc și pe care l-am ajutat să se dezvolte, a reușit, la sfârșitul anului trecut, să aibă în conturile spitalului peste 1 miliard și jumătate de euro – banii lui.
Motivul... cine nu mă crede, nu vorbesc decât pe fapte, îi arăt unde să meargă să vadă.
## Ce s-a întâmplat?
Directorul acelui spital – spitalul are 400 de paturi – verifică personal fiecare condică care a fost scrisă de medici. Deci fiecare condică. Pe celelalte componente a urmărit banii și a reușit să facă acest lucru.
Achiziția centralizată înseamnă economie de bani. Pentru că una e să cumperi – eu știu? – 10 mii, 100 de mii sau 1 milion dintr-un produs – dacă vreți, mănuși chirurgicale.
Se invocă acele – eu știu? – dorințe ale unor medici că vor un fir de ață pentru chirurgie la sutură, că vor un anumit fel de mănușă, că vor – eu știu... Dar faptul că se cere tuturor spitalelor să prezinte la minister din timp lista cu tot ce e nevoie și tot ceea ce e prins în planul de achiziție, că nu se cumpără totul centralizat face posibil ca la Ministerul Sănătății să se economisească niște bani care se reîntorc în sistem.
Noi vom susține acest proiect, această ordonanță de guvern, și vă spun că timpul – și asta e singura dispută, ne mai vedem, să fim sănătoși ăștia trei ani, cât mai avem, și jumătate –... o să vedeți care sunt economiile făcute în urma acestei licitații centralizate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.