Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Mulțumesc foarte mult. Alte luări de cuvânt?
Nu sunt.
Vă reamintesc că nu avem amendamente admise sau respinse.
Conform art. 106, merge la votul final.
12. Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte, semnat la Bruxelles anul trecut.
Guvernul României, doamna ministru Crișu. ## **Doamna Cristina Crișu** – _secretar de stat_
_în cadrul Departamentului pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
Proiectul de lege are ca obiect ratificarea Acordului comercial dintre România, Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte.
Încheierea și punerea în aplicare a unui acord de comerț liber cu Peru și Columbia oferă noi oportunități de export pentru mărfurile europene și, implicit, românești, prin înlăturarea barierelor comerciale din calea exporturilor. Rezultatele obținute de negociatorii comunitari creează un tratament cel puțin la fel de favorabil și, în unele situații, chiar mai favorabil decât tratamentul oferit pentru aceleași produse și servicii de origine din Statele Unite ale Americii.
Principalele beneficii ale aplicării acestui acord sunt: rezultatul negocierilor este echilibrat, ambele părți câștigând în privința accesului pe piață; obținerea unor deschideri considerabile de piață pentru produse agricole, produse lactate, carne de porc, vinuri și băuturi spirtoase, malț, ulei de măsline; protecția adecvată a indicațiilor geografice și denumirilor de origine – astfel, patru indicații geografice românești, Dealu Mare, Murfatlar, Recaș și Odobești, vor putea beneficia de protecție pe piața celor două state. Principalele categorii de produse exportate de România către Peru și Columbia vor beneficia de exceptare de la plata taxelor vamale sau de liberalizare graduală.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propunem plenului adoptarea acestui act normativ. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.