Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2013
other · adoptat
Liliana Mincă
Alocuțiunea domnului Jean-Claude Mignon, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a avizat pozitiv, în conformitate cu prevederile art. 9 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului și ale art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, împreună cu comisiile similare ale Senatului, au fost sesizate de către Birourile permanente ale celor două Camere cu audierea unui candidat propus pentru ocuparea unui post vacant de membru al Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Potrivit art. 10 și 12 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, cele șase comisii s-au întrunit în ședință comună, în data de 19 februarie 2013, la sediul Camerei Deputaților, Sala „Mihai Viteazul”, în vederea
audierii doamnei Theodora Bertzi (propusă de Grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal din Camera Deputaților și Senat) și întocmirii avizului comun.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, membrii celor șase comisii au examinat documentele prezentate, respectiv curriculum vitae, diplomele de studii, declarația pe propria răspundere a candidatei că nu a fost agent sau colaborator al poliției politice comuniste, declarația pe propria răspundere că nu a colaborat cu organele de securitate sau nu a aparținut acestora, precum și cazierul judiciar.
De asemenea, s-a constatat că, potrivit alin. (2) al art. 24 din aceeași ordonanță, candidatura a fost publicată pe paginile de internet ale Camerei Deputaților și Senatului.
În urma examinării documentelor prezentate și a opiniilor exprimate, membrii celor șase comisii parlamentare au hotărât, cu unanimitate de voturi, să acorde aviz favorabil pentru numirea doamnei Theodora Bertzi în funcția de membru al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.