Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Comisia pentru industrii și servicii și Comisia de administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au fost sesizate, în procedură de urgență, cu dezbaterea proiectului menționat.
Senatul a adoptat proiectul de lege, proiect care are ca obiect de reglementare modificarea unui articol din Ordonanța Guvernului nr. 36, respectiv, în vederea asigurării funcționării sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației, li se acordă acestora posibilitatea ca sumele alocate de la bugetele locale pentru compensarea diferenței de preț al energiei electrice să se poată acorda în avans de către ordonatorii principali de credite.
În urma examinării proiectului de lege, cu unanimitate de voturi, membrii celor două comisii propun spre dezbatere și adoptare proiectul de lege menționat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.