Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Kötő Iosif
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au primit spre dezbatere și avizare în fond Propunerea legislativă privind statutul școlilor populare de artă și meserii.
La întocmirea prezentului raport, în conformitate cu art. 97 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisiile au avut în vedere avizele negative ale Comisiei pentru muncă și protecție socială, Comisiei pentru buget, finanțe, bănci și Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul negativ al Consiliului Legislativ, emis cu nr. 767/2010, precum și punctul de vedere al Guvernului, transmis cu adresa nr. 2036/2010, care nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.
Propunerea legislativă are ca obiect reglementarea și modificarea statutului școlilor populare de artă și meserii, precum și al personalului de specialitate, care își desfășoară activitatea în cadrul acestora, în sensul trecerii acestor școli în subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
În funcție de obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituția României, republicată.
În conformitate cu prevederile art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisiile au dezbătut propunerea legislativă în ședințe separate.
La lucrările Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, în data de 16 februarie 2011, au fost prezenți 15 deputați, din totalul de 18 membri ai comisiei.
La lucrările Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, din data de 1 iunie 2011, au fost prezenți 23 de deputați, din totalul de 27 de membri ai comisiei.
Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în ședința din 24 noiembrie 2010.
Raportul comisiilor a fost adoptat cu majoritate de voturi la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, și cu unanimitate de voturi la Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.
În urma dezbaterilor, comisiile au propus respingerea propunerii legislative, din următoarele considerente: actul normativ care reglementează în acest moment statutul școlilor de artă și meserii este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale.
Prezenta inițiativă legislativă propune abrogarea dispozițiilor din ordonanța de urgență referitoare la școlile populare de artă și meserii, dar nu cuprinde noi dispoziții privitoare la înființarea, organizarea, funcționarea și finanțarea școlilor de artă și meserii, care să le înlocuiască pe cele vechi.