Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 februarie 2008
Informare · informare
Valeriu Tabără
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Cred că este știut că puține legi au avut un timp de rezistență foarte mare în timp. Legea arendei, elaborată în 1994, intrată în vigoare în 1995 sau 1996, nu-mi amintesc exact, a suferit puține modificări până acum și zic eu că și-a făcut și efecte bune, a fost bine-venită.
Cred că și această completare care se face la Legea arendei este una care o face să fie mai ușor aplicabilă și, mai ales, elimină anumite probleme care sunt în cadrul acestei relații economice.
Vreau însă să fac precizarea că constatările pe care le avem în teren și care, probabil, vor fi sesizate, inclusiv la nivel de Guvern și la cei care trebuie să achite niște plăți pentru ceea ce înseamnă utilizarea pământului și mai ales cultivarea lui vor avea mari probleme. În practică, se găsesc subarendarea la niveluri aproape incredibile, cu raportări așa cum se fac la noi și cu consecințe în ceea ce privește sancțiunile, probabil, următoare, privite din declarațiile false sau chiar din plățile care se achită.
De aceea, vreau să vă spun că această modificare a Legii arendei este doar o etapă, este un articol, câteva elemente ale legii, pentru că noi va trebui s-o revedem pe fond și să clarificăm această chestiune pentru a evita greșeli și, mai ales, stări conflictuale care pot rezulta din ceea ce înseamnă arenda, folosirea terenurilor și, mai ales, acest sistem de închiriere fără documente și de obicei pe spatele deținătorilor de pământ, și nu numai.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.