Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 septembrie 2016
Comemorativ
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Cred că trebuie să spunem următoarele lucruri: în acest moment, avem un regulament al Camerei Deputaților, care este verificat la Curtea Constituțională și care nu permite niciun fel de altă modificare în structura Parlamentului decât ce zice regulamentul.
În consecință, ceea ce ne-a prezentat domnul deputat în numele nu știu cui..., pentru că din punct de vedere legal, din punct de vedere regulamentar, toate aceste mișcări ar fi trebuit să treacă prin Biroul permanent și mai departe să fie prezentate plenului, lucru care nu s-a întâmplat.
Dacă mergem mai departe și studiem toate hotărârile Curții Constituționale în această materie, vom constata, de asemenea, că ceea ce se încearcă astăzi este o șmecherie ieftină, ca să fiu foarte delicat în exprimare.
În consecință, ar trebui numai să spunem că am ascultat o intervenție de la tribuna Camerei Deputaților. Atât și nimic mai mult.
În consecință, domnule președinte, cred că trebuie să închidem discuția pe această temă, pentru că orice ducere mai departe înseamnă că noi înșine nu respectăm regulamentul.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.