Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 iunie 2012
Informare · Trimis la votul final
Petru Călian
Discurs
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
Din moment ce s-a luat această decizie de dezbatere a acestui proiect de lege, solicit, în numele Grupului parlamentar al PDL, retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, bazându-mă pe art. 65 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaților, alineat și articol care prevăd faptul că există un termen în care parlamentarii au dreptul regulamentar să depună amendamente, iar în cazul acestui proiect de lege acest termen este 3 septembrie.
Tocmai de aceea, domnule președinte și stimați colegi, nu există amendamente decât unul sau două la acest proiect de lege, pentru că nu am avut timpul fizic să facem acest lucru.
În cazul în care solicitarea noastră regulamentară nu va fi acceptată, ne rezervăm dreptul de a ataca la Curtea Constituțională această modificare legislativă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.