Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2007
Informare · adoptat tacit
Dorinel Ursărescu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Este lăudabilă inițiativa domnului deputat Iulian Iancu de a trata cu seriozitate problema energiei regenerabile, pentru că, după cum știm, România este semnatara Acordului de la
Kyoto privind emisia de CO2 și avem obligații față de Comisia Europeană, față de Uniunea Europeană, pentru promovarea surselor regenerabile de energie. Cu atât mai mult cu cât, în anii din urmă, consider că am pornit prost promovarea surselor regenerabile de energie, adoptând sistemul cel mai nepotrivit de promovare, sistemul de cote și certificate verzi, un sistem care nu dă rezultate nici în statele care l-au adoptat cu zeci de ani în urmă, mă refer la Olanda, țări care încearcă să revină asupra sistemului de promovare, pe sistemul prin care statul promovează printr-o fiscalitate atrăgătoare promovarea de surse regenerabile.
De aceea, consider că trebuie ca cei care au competențe în acest domeniu să se adune și să facă ceva, pentru că, începând din anii viitori, vom deveni contribuabili la Uniunea Europeană, va trebui să importăm certificate verzi pentru a ne asigura cota necesară, cota asumată de energie regenerabilă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.