Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Stimați colegi deputați,
Mă uit la dumneavoastră și îi văd în sală pe mulți dintre cei care, împreună cu mine, în mandatul trecut, au votat câteva legi importante, care au redat familiei statutul pe care ar fi trebuit să-l aibă în România.
Aș vrea să vă aduceți aminte că sunt unul dintre inițiatorii alături de Lavinia Șandru ai acelei legi care a permis mamelor să primească o indemnizație de 85% din valoarea salariului pe care îl aveau.
Cu toții ați votat această lege și cu toții, deci și PDL, și PSD, și PNL, ați dat dovadă de înțelegere. Sunt unul dintre cei care am promovat mai departe ideea de a recunoaște nașterile gemelare și am introdus prin lege concediul parental, pentru că, într-adevăr, așa cum a spus și domnul Toader, și tatăl se bucură de aceleași drepturi.
Vin astăzi în fața dumneavoastră și vă rog din suflet să lăsăm la o parte culoarea de partid și să fim în primul rând oameni, să fim părinți, să fim frați, să fim acei oameni înțelepți care nu se gândesc strict la o chestiune politică, ci se gândesc la copiii lor.
Un argument pe care l-am auzit în comisie a fost acela că, vezi Doamne, am încuraja o anumită tendință de a crește natalitatea pentru o anumită categorie. Vă spun că s-au înșelat și le-am explicat că este vorba despre cine primește indemnizație: mamele salariate. Deci noi lovim în această categorie, exact în cea pe care noi dorim să o stimulăm.
De aceea, din suflet, încă o dată, vă rog mult să gândiți puțin acest moment și să votați cu toții această propunere legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.