Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2016
Declarații politice · adoptat tacit
Iulian Iancu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Este un act normativ extrem de important pentru România. De altfel, suntem în infringement și cred că faptul că-l avem la vot astăzi este foarte bun, putem evita plata unei amenzi în mod inutil. De fapt, cele două comisii au luat în dezbatere proiectul de lege, Senatul l-a adoptat, proiect care nu face altceva decât să alinieze, în sensul de a transpune complet toate măsurile prevăzute în Directiva privind eficiența energetică și preluând în totalitate observațiile Comisiei privind transpunerea în legislația națională.
În consecință, legislația națională acum preia în totalitate Directiva nr. 28/2012, oferind României un cadru legislativ pentru un program național privind eficiența energetică în toate domeniile, începând de la producție până la consumatorul final.
Membrii celor două comisii propun plenului, în urma dezbaterii, adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.