Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Trifon Belacurencu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Eu rămân surprins de poziția pe care reprezentantul Guvernului o are acum în plenul Senatului, în condițiile în care pentru propunerea legislativă, pe care alături de alți colegi am semnat-o, există sub semnătura prim-ministrului un aviz favorabil, cu observații, cu care noi am fost de acord să fie introduse în textul propunerii legislative.
Vreau foarte pe scurt să fac o mică istorie. Știți foarte bine că acum o săptămână sau două săptămâni am mai respins o propunere legislativă, care, adevărat, valorifica o experiență a unor apicultori din altă zonă a României, și ne-am înțeles, la vremea respectivă, și cu o parte dintre membrii comisiei sau cu conducerea Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală să mergem pe structura uneia dintre propunerile legislative și să luăm ce e mai bun din cealaltă și, în mod evident, propunerile și observațiile Guvernului.
Faptul că Guvernul s-a întors la 180 de grade în plenul de astăzi al Senatului este surprinzător și la fel de surprinzător este și faptul că s-a afirmat că există în dezbatere, cu termen de încheiere a dezbaterii finele anul 2014, o inițiativă a Guvernului pe aceeași temă.
Am verificat treaba asta pe site-ul ministerului și nu există niciun fel de propunere. De aceea, eu am sugerat și în dezbaterile de la grup și sugerez și în prezent celor care au abilitatea, conform regulamentului, de a cere retrimiterea la comisie, în așa fel încât cele două propuneri legislative, care au fost făcute de către colegii senatori și deputați, să fie amendate și cu observațiile Guvernului, să se poată scoate o lege mai repede în interesul apicultorilor din România.
Mulțumesc.
Deci asta am sugerat eu, însă nu am dreptul să propun eu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.