Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 noiembrie 2008
Informare · informare
Kerekes Károly
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Eu regret foarte mult că așa s-au încins spiritele pe marginea acestei inițiative legislative, care e, de fapt, o inițiativă legislativă, nu vă supărați dacă o calific, cam absurdă și fără sens. Pentru că n-are niciun sens, așa cum v-am spus. Cine vrea să vină în județele Harghita, Covasna, Mureș să vină, nicio problemă nu este.
N-aș fi luat cuvântul astăzi pe marginea acestei inițiative legislative dacă stimatul coleg Adrian Moisoiu, cadru universitar la Târgu-Mureș, n-ar fi luat cuvântul pe marginea acestei inițiative legislative. Dânsul, de exemplu, adică familia dânsului este din Basarabia, o știu foarte bine, că mi-a povestit. Să fiți bine-veniți, să fiți fericiți la Târgu-Mureș! Nicio problemă.
Dar, dacă privim prin prisma cifrelor evoluția populației din Târgu-Mureș, veți vedea că nu este necesară o asemenea inițiativă legislativă. Hai să vedem: în anul 1950 proporția populației maghiare din Târgu-Mureș, că e vorba și de județul Mureș, nu?, 10% români și 90% maghiari. După 40 de ani, proporția populației maghiare doar 54% și proporția populației românești 46%. După 18 ani, în 2008, proporția populației maghiare e doar 38% și proporția populației române 62%.
Domnule coleg, mai este necesară această inițiativă legislativă? Oricum vin românii la Târgu-Mureș, să vină, nicio problemă, să vină toată lumea, nicio problemă, dar să terminăm cu astfel de discuții pe care am avut nefericita ocazie să le trăim astăzi. Hai să mergem pe linia reconcilierii istorice româno-maghiare, că ne este mai utilă această chestiune, și hai să terminăm cu astfel de discuții.
Eu nu aș fi crezut că vom relua acele discuții pe care... Eu am fost în Parlament și în 1991 la raportul acela privind evenimentele din aceste județe. Că cine a venit la Târgu-Mureș, citiți, vă rog frumos, acele rânduri din acel
raport, cei din Valea Gurghiului, românii din Valea Gurghiului au năvălit, pentru că au fost duși în eroare de către foștii activiști de partid, nu vă supărați, domnule coleg Bolcaș, și de ofițerii de armată, de securiști, de magistrați, și unde am ajuns? La aproape un război civil la Târgu-Mureș.
Deci hai să fim mai serioși, să privim treburile cu foarte mare seriozitate și să nu dăm drumul la astfel de ieșiri, pentru că nu ne folosește.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.