Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 decembrie 2018
Declarații politice · respins
Ștefan Alexandru Băișanu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Evident că nicio lege nu este perfectă, ea poate fi perfectată în timp, în funcție de ce găsim în realitate.
Dar aș vrea să vă aduc la cunoștință ce s-a întâmplat în județul Suceava, mai exact în comuna Marginea, când un pod de peste 200 de metri a fost luat de o viitură. Statul n-a făcut nimic în timp util și, evident, bucovinenii, cum sunt hotărâți și gospodari, s-au apucat, au pus mână de la mână, cu cai, cu remorci, cu tractoare, au tăiat lemn și au făcut un pod din lemn. Au rezolvat problema podului, pentru a putea trece, în două zile, da? Statului i-au trebuit doi ani. Ei, în momentul în care oamenii aceștia au reușit să-și ducă drumul în continuare, să rezolve problema aceasta, s-au trezit cu un dosar penal, pentru că făceau astfel de activități, cică, pe teren public.
Domnule, suntem nebuni, să nu mai dăm voie nimănui să facă ceva pentru comunitatea respectivă și să-l băgăm în pușcărie dacă face un drum pe bani proprii, dacă pun mână de la mână și fac un pod?
Despre asta e vorba. Și de aceea voi vota această lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.