Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 decembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihăiță Calimente
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține acest proiect de lege. Considerăm că era imperios necesar, pentru că, așa cum ați văzut și dumneavoastră, în ultima vreme manifestările așa-zis de susținere a echipelor, nu numai de fotbal, fenomene de violență se întâmplă, mai nou, și în alte sporturi, au devenit endemice, putem spune.
Cel mai exemplificator caz poate fi participarea suporterilor români în Bulgaria, unde n-au avut cu cine să se bată și s-au bătut între ei, pentru că există o categorie, deja, de suporteri care nu mai urmăresc manifestarea sportivă, ci se duc la stadioane sau în sălile de sport numai pentru a se bate. Pleacă de acasă pregătiți pentru a face acest lucru.
Aș vrea însă să-i recomand domnului Mitică Dragomir ca... pe lângă instituțiile statului o mare atribuție cred că îi revine și ligii, și federației, în sensul în care, în opinia mea, o parte din aceste nuclee dure ale echipelor provin din încurajările pe care patronii cluburilor de fotbal le-au făcut nucleelor dure ale galeriilor. I-au plătit, i-au încurajat să facă asemenea manifestări și cred că dumneavoastră trebuie să luați, prin ligă și prin federație, măsuri și împotriva proprietarilor de cluburi sau a conducerilor cluburilor care vor continua aceste proceduri și de acum încolo.
În rest, sigur, proiectul de lege stabilește atribuțiile organelor statului, dar trebuie intervenit și la cluburi, pentru că altfel, după părerea mea, acest fenomen va continua. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.