Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Iosif Secășan
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Grupul parlamentar al PD-L susține acest proiect legislativ, pentru că el vine, credem noi, în primul rând, în sprijinul cetățenilor din zonele neacoperite de servicii medicale, neacoperite în teritoriu și neacoperite în timp, spre sfârșitul săptămânii și în timpul sărbătorilor.
Aceste centre medicale de permanență pe care noi le legiferăm vor fi în măsură să acorde pachetul de asistență medicală primară cu caracter de urgență pacienților din orice teritoriu, indiferent de oră și indiferent de lista medicului de familie din care provin ei.
Pe lângă acest lucru, important este că se creează o descongestionare a unităților de primire urgențe din spitale, pentru că știm că o bună parte din cazuistica care se prezintă acolo se poate încadra în pachetul de asistență medicală primară.
Se reușește prin aceste centre medicale de permanență să se scurteze și timpul de întâlnire a bolnavului cu medicul, de la debutul simptomelor și până la diagnostic, și să se prescrie un tratament eficient care să prevină complicațiile și agravarea.
Cred că cel mai important lucru este conferirea stării de securitate și de permanență a serviciilor medicale în timp și în teritoriu.
Sper ca aceste centre de permanență să fie bine așezate, să fie bine structurate și funcționale, printr-o bună conlucrare a Ministerului Sănătății cu direcțiile de sănătate publică și a acestora cu autoritățile locale, iar medicii, cei care prestează serviciile acolo, să fie motivați, remunerați în mod echivalent cu calitatea serviciilor pe care le prestează.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.