Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2017
other · Trimis la votul final
Aida Cristina Căruceru
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Grupul parlamentar al PSD susține adoptarea acestui Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2016, susținere pe care o acordăm din următoarele considerente: prin acest act normativ se urmărește continuarea programului de donare de microbuze școlare, care trebuie susținut, pentru a rămâne fideli angajamentelor luate față de Republica Moldova și pentru a acționa concret, în spiritul bunei vecinătăți, și din dorința de a implementa proiecte care să contribuie la dezvoltarea unor domenii de interes general și de importanță socială în Republica Moldova și de a intensifica cooperarea bilaterală și acordarea de sprijin între cele două țări.
Pe scurt, este o datorie de onoare și de suflet.
Totodată, se aduc schimbări necesare cadrului legislativ în care se desfășoară atât procesul de descentralizare, cât și funcționarea Companiei Naționale de Investiții, schimbări care să permită o guvernarea mai eficientă și care să ducă la o calitate a vieții mai ridicată pentru cetățeni.
Practic, prin amendamentele adoptate, se pun de acord prevederile ordonanței de urgență cu modificările legislative ulterioare momentului publicării și adoptării prin lege.
Pe scurt, acest proiect de lege ne oferă posibilitatea să ne ținem de cuvânt în ceea ce privește buna guvernare și buna vecinătate cu Republica Moldova.
Ca atare, Grupul parlamentar al PSD susține adoptarea proiectului de lege menționat. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.