Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Laurențiu Nistor
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Iată că ceea ce n-a reușit opoziția în ultimii șase ani, a reușit FMI-ul în această perioadă: să-l bage pe Băsescu în corzi! Niciodată nu a reușit vreun reprezentant al Fondului să spună despre vreo țară că guvernul său a operat-o, iar pacientul s-a sculat bine mersi, _ales bules_ ! Și n-a reușit aceasta deoarece niciun guvern, cât ar fi fost de prost, n-a comis vreodată suma de inepții pe care a reușit-o colecția de guvernare Boc.
Duminică seara, la o conferință de presă, Băsescu s-a urzicat peste măsură pe cei de la FMI, amenințând că nu mai trage ultima tranșă de la Fond, dar cam salivează la încă un împrumut de vreo 5 miliarde de euro, care ar fi un gen de „centură de salvare”, ca nu cumva s-o ia razna economia în alte state, să nu o ia razna petrolul, să n-o ia iar razna Nuți, „spaima bugetului României”!
E bine să ai o rezervă, acolo, pe care s-o folosești în campanie și s-o restituie urmașii urmașilor noștri, urmașii plebei, că cei ai portocaliilor s-ar putea să nu mai fie în țară în acele vremuri.
După ce i s-au pus României 19 miliarde de euro în cârcă, a recunoscut până și FMI-ul că nu s-a reușit să se facă mai nimic cu ei, ci doar un punct procentual din PIB s-a reușit cu tot bănetul FMI în 2010.
Acum, Fondul îi invită pe români să se împrumute de la cei privați, recte cu mult mai mult și mai scump. Și asta pentru ce? Pentru exact ce au zis PSD-ul, PNL-ul și PC-ul încă de la venirea la putere a Guvernului Boc: „Dă, măi, omule, drumul la economie, fi-ți-ar încăpățânarea de râs!”
Iată că a ajuns acum până și Băsescu, sub presiunea Fondului, să spună că trebuie să dăm drumul la economie, și taman pe domeniile și cu argumentele pe care le respingea doar pentru că veneau din partea opoziției! În schimb, ce face Boc cel dibaci? Închide mine! Face telegondole – parțial funcționale, bineînțeles –, pentru ca mica să poată deveni mare! Face săli de sport pe care le nu utilizează nimeni! Face investiții în obiective care nu returnează mai nimic din banii investiți – până și banii pentru amortizare vor fi greu de obținut din folosința lor. Comasează și desființează spitale! Mărește și sporește taxele și impozitele! Taie salarii și pensii! Când are de dat, Guvernul acesta uită să dea. Orice! Când are de luat și doar un ac cu gămălie, ți-ar lua și pielea! Chestie de respect față de propriul popor, care le dă salariile alea nesimțite și remărite pe șest, că despre bun-simț nu poate să mai fie vorba!
Lipsa de știință a guvernanților actuali în domeniul administrației și finanțelor publice i-a ridicat părul măciucă până și lui Jeffrey Franks! Și la cât păr are bietul om, e un adevărat tur de forță! Nu tu investitori, și îi mai fugărești și pe
cei care mai sunt! Nu tu proiecte europene, de unde să-ți vină niște bani pe care, oricum, îi ai alocați deja!
Că tot veni vorba: inteligența mișunândă de pe la Ministerul Transporturilor – hai să trăiești bine, dom’ Berceanu! – a adus atât de mulți bani din fondurile europene, încât suntem în prag de a pierde 4,5 miliarde de euro, bani „adormiți” (neatrași) de către ministerul pe care, nu cu multă vreme în urmă, tăbărâse Băsescu mai dihai ca baba pe mormânt, spre liniștea asfaltagiilor de toate calibrele! Că d-aia avem regi ai asfaltului, ca să n-avem asfalt! Și asta-n vreme ce toată lumea bună se-ndreaptă tot mai mult spre transportul nepoluant de pe căile ferate, iar noi ne uităm ca milogu-n traistă cum moare CFR-ul pe limba... Ancăi Boagiu! S-a ajuns să faci de două ori mai mult, ca timp, pe suta de kilometri de cale ferată, comparativ cu anul 1944, când mai erau și bombardamentele nemților! Se urmărește intenționat dărâmarea CFR-ului și reducerea numărului de călători/trenuri și prin planificarea special prostească a mersului trenurilor. S-a ajuns atât de departe cu asta încât s-a planificat să ajungă la destinație un tren la 3-4 minute după ce pleacă legătura lui din stație, deși este cap de linie și nimic nu l-ar fi împiedicat să plece cu – să zicem – o jumătate de oră mai devreme de la celălalt capăt de linie. Bineînțeles, cu acel tren nu va mai merge multă lume, iar la anul va fi desființat, din cauză că a devenit nerentabil! Și uiteașa s-a dus din sufletul nostru și CFR-ul...