Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 decembrie 2009
other · adoptat tacit
Toni Greblă
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Ideea colegilor noștri pare a fi generoasă, dar, cu toată prietenia, mă văd nevoit să ridic câteva semne de întrebare, spre a vedea dacă nu cumva prin propunerea legislativă, dacă am adopta-o, am crea, de fapt, niște sume în plus plătite de fiecare cetățean și de fiecare agent economic la bugetul autorităților locale și, pentru proprietatea statului, la bugetul statului.
Dacă am avea posibilitatea ca pentru folosirea acestor suprafețe de teren să impunem o taxă, fără ca agentul economic respectiv să includă această taxă în prețul de cost, deci în prețul final, majorând, în acest fel, prețul cu care eu, cetățean, sau eu, agent economic, cumpăr energia electrică, ar putea fi în regulă. Altfel, în criza actuală, nu facem decât să majorăm cu un anumit procent, de la 5% la 10%, prețul de vânzare al energiei electrice, mai ales pentru energia reglementată, adică pentru consumatorul captiv, care este cetățeanul României.
Sub acest aspect, și eu consider că mai trebuie lucrat pe propunerea legislativă și, pentru că s-a făcut o referire la Legea minelor – și cu asta am să închei –, în Legea minelor, spre a da niște fonduri autorităților locale, idee de salutat, jumătate din redevența pe care o plătea agentul economic statului rămâne la autoritățile locale. Nu am majorat redevența, aici majorăm un element al costului de producție, pe care îl vom regăsi fiecare, și agenții economici, în buzunarul nostru.
Cu toată prietenia pentru colegul nostru, domnul senator Coca, nu pot să fiu de acord cu această propunere legislativă, mai ales în forma în care a fost prezentată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.