Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2016
Informare · respins
Lucia Ana Varga
Informare privind suplimentarea ordinii de zi
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
În acest moment, reducerea fără precedent a biodiversității este una dintre provocările la care este supusă planeta. Biodiversitatea este grav amenințată. Și este o temă care ar trebui să ne preocupe pe toți.
În Europa, din cele peste 200.000 de specii, peste 300 de specii de animale și peste 800 de specii de plante sunt pe cale de dispariție. În România, avem în acest moment 510 structuri de management pentru ariile naturale protejate, structuri prin care se propune această aplicare a legislației europene de protejare a ariilor, a speciilor și a biodiversității.
Din păcate, din aceste 510 structuri de management, 251 de arii naturale protejate au structuri de administrare, dar aici administrarea se face neuniform și există deci un risc deficitar de aplicare a legislației europene, care ar putea duce la afectarea biodiversității, iar 250 de structuri sunt fără custode, fără administrator.
Există riscul, astfel, afectării biodiversității. Și vă dau exemplu din două arii protejate din județul Bihor: Parcul Natural Cefa este de peste doi ani de zile fără structuri de administrare și pârâul... Rezervația „Lacul cu nuferi termali – Pârâul Peta” este, tot așa, fără administrare, riscă să fie afectată. Sunt foarte mulți nuferi care deja au dispărut din zona respectivă.
Practic, prin această inițiativă legislativă, propunem înființarea unei Agenții Naționale pentru Arii Naturale Protejate, care să creeze un cadru legal pentru administrarea tuturor ariilor naturale protejate din România.
De asemenea, această agenție va avea rolul de asigurare coordonată a implementării planurilor de management, astfel încât să punem în aplicare legislația europeană, astfel putând proteja și conserva biodiversitatea.
Am lucrat împreună în comisie reprezentanți ai tuturor partidelor politice. Salut modul de lucru pe care l-am avut cu ministerul, cu domnul secretar de stat Viorel Lascu, și vă rog, dragi colegi, să votăm acest act normativ, pentru ca, la finalul anului, prin bugetul de anul viitor, să putem finanța această Agenție Națională de Arii Protejate și să putem face pași concreți pentru protejarea biodiversității în România.
Dacă acționăm prea târziu, riscăm ca, din speciile pe care le avem astăzi în România, de plante și de animale, specii cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu în această zonă... riscăm să fie afectate.
Deci vă rog, în numele colegilor liberali, să votăm acest act normativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.