Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 septembrie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ion Călin
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, trimis prin adresa PL-x 51 din 10 aprilie 2012.
Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului instituțional pentru aplicarea Regulamentului Comisiei și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene.
În ședința din plenul Camerei Deputaților din 8 mai 2012, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, s-a hotărât retrimiterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de Guvern nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene.
Vreau să vă spun că la nivelul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și în urma reexaminării, ca urmare a acestei decizii, s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și punctul de vedere al Guvernului și s-a hotărât menținerea raportului de adoptare a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.
Camera Deputaților este Cameră decizională, iar proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.