Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 martie 2011
other · Trimis la votul final
Mircea Marin
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru industrii și servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2009 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 28 septembrie 2009.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu unele observații și propuneri, conform avizului nr. 610 din 4 iulie 2009.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil acest proiect de lege.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/2009, în sensul extinderii ariei de aplicabilitate a programului și la autoutilitarele ușoare, proprietate a persoanelor fizice, al eliminării prevederii potrivit căreia un cetățean poate beneficia de prima de casare doar o singură dată, prin promovarea prezentului proiect de lege devenind posibilă și participarea persoanelor juridice la program, ca urmare a delimitării sumei alocate exclusiv persoanelor fizice, față de suma totală alocată programului.
Așa cum se arată în nota de fundamentare, pentru persoanele juridice urmează a se elabora și adopta o procedură specifică, în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare privind ajutorul de stat, această procedură nefăcând obiectul acestui act.
În urma dezbaterii, membrii celor două comisii, cu unanimitate de voturi, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, propun ca Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2009 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național să fie aprobat în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.