Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Ion Călin
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură obișnuită, cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul reglementării obligației autorității publice locale de a da posibilitatea reprezentanților societății civile să participe la ședințele consiliului local ori la ședințele consiliului județean, prin punerea la dispoziția acestora a unui număr de locuri, precum și al instituirii unei noi contravenții, constând în neîndeplinirea acestei obligații.
Vreau să vă spun, stimați colegi, că în cadrul comisiei au fost ample dezbateri, pentru că, așa cum rezultă din Legea nr. 215, foarte clar stipulat, ședințele consiliului local, consiliului județean sunt publice și la ele pot participa cetățenii.
A crea această obligativitate de a pune la dispoziție locuri în condițiile... În miile noastre de comune nu există... peste 2.900... posibilitatea.... S-a hotărât cu majoritate de voturi – 7 voturi împotrivă și o abținere – respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor organice.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.