Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2008
Informare · respins
Valentin Samuel Boșneac
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată, prin adresa PL-x nr. 104/5.03.2008, cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Proiectului de lege pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 150/1978 privind administrația muncii: rol, funcții și organizare, adoptată la Geneva la 7 iunie 1978, în cadrul celei de-a 64-a sesiuni a Conferinței generale a acesteia.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și al Comisiei pentru politică externă.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 150/1978 privind administrația muncii: rol, funcții și organizare, adoptată la Geneva la 7 iunie 1978, în cadrul celei de-a 64 sesiuni a Conferinței generale a acesteia.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege în forma prezentată, în vederea îmbunătățirii sistemului de administrație a muncii în ceea ce privește formularea de politici în domeniul muncii, administrarea acesteia, precum și în ceea ce privește valoarea politicii și controlului relațiilor de muncă.
Convenția nr. 150/1978 reprezintă un tratat internațional multilateral la nivel de stat și este supusă Parlamentului spre ratificare, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată.
La dezbaterile care au avut loc în ședința comisiei din 9 aprilie 2008 a participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, din partea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, doamna director Magda Filip.
La lucrările comisiei au fost prezenți 17 deputați din totalul de 19 membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Camera Deputaților este primă Cameră sesizată, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.