În primul rând, mulțumesc și colegului Tabără și colegului Kerekes, pentru că ați făcut referire la faptul că sunt din Târgu-Mureș și la faptul că sunt cadru didactic, cadru didactic universitar, provin de la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș. Colegul Kerekes, aici de față, poate oricând, zic eu, să depună mărturie că în activitatea mea de la catedră niciodată nu am făcut deosebire între unul și altul, adică din faptul că un student este român sau este maghiar, că este vorba de o fată sau de un băiat. Deci, în consecință, i-am tratat pe toți în mod egal. Da.
Și, acum, venim la o faptă. Acum o săptămână, când eram... sau când a fost asta, în 15 octombrie, pardon, când a fost ultima oară ședința Parlamentului României, eram plecat într-o delegație cu Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, motiv pentru care n-am putut să particip atunci la ședințe, când dumneavoastră sau noi toți, poftim, pentru că trebuie să-mi asum chiar și în lipsă răspunderea ca membru al Parlamentului și al Camerei Deputaților, ați expediat o lege, PL-x 345, și anume privind Statutul persoanelor aparținând minorităților naționale. S-a expediat o lege, dar nu s-a expediat cealaltă. S-a expediat legea care a fost inițiată de Partidul România Mare și nu s-a expediat cea care a fost inițiată de domnul Markó Attila, așa este, și pe care ne-am cramponat doi ani de zile, sau poate că și mai mult, ca să o discutăm bucată cu bucată. S-a expediat o lege la care, cred, colegii de la UDMR nu s-au uitat să vadă ce conține, pentru că au zis: A, au spus-o ăia!, și care conținea, vă rog să fiți atenți, dragi colegi, conținea cuvânt de cuvânt ceea ce se aprobase în comisia comună din care am făcut parte, formată din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale. Deci era aprobată, dar până la un anumit moment, până la un anumit punct, până la ultimul capitol, cu care, de fapt, s-a dat în cap din acest punct de vedere, și anume autonomia și acele autorități care trebuie să existe în această zonă și care, de fapt, nu fac altceva decât să încalce drepturile Guvernului României, pentru că, în felul acesta, în zonă se forma un nou guvern autoritar, mai puternic decât Guvernul care conduce România. Asta e tot.
Nefiind aici și luat probabil prea repede, așa cum conduce câteodată domnul președinte Bogdan Olteanu, s-a scăpat să se discute și a fost expediată. Legea aceea trebuia discutată, și trebuia discutată, și trebuia admisă, pentru că era corectă.
Astăzi discutăm despre ultima care a rămas o asemenea posibilitate dintre inițiativele parlamentare, celelalte fiind terminate, fiind respinse, dar, în același timp, Legea minorităților, la care am făcut referire adineauri și pe care s-a muncit doi ani de zile, aia a rămas. A rămas pentru viitorul Parlament, nu? Ca undeva să o rezolve. Cum? Și aici am o durere în suflet, vă spun cinstit.
Și acum vreau să între: dar Raportul Harghita-Covasna nu trebuia finalizat de către un Parlament? Un Parlament! Nu a fost finalizat nici de Parlamentul din 1992–1996, nici din 1996–2000, nici din 2004–2008, al nostru, de astăzi, nici până acum nu s-au stabilit niște responsabilități, nu s-a încercat, sub această mască care și acum se folosește, că, știți, să nu cumva să minăm bunele relații care există între noi aici, în țară, s-a încercat ca în felul acesta să se ascundă autorii, adevărații autori, cei care, în fond, dacă discutăm despre dreptate, și aici facem apel la lege: în orice moment, legea trebuie să existe, că este vorba de 4 noiembrie 2008, că este vorba de 22 decembrie 1989, totul se pedepsește în același fel, adică legea judecă și legea stabilește niște vinovății și așa mai departe.
Maiorul Agache a existat sau n-a existat? A existat, dar nu mai există. Un copil pe care îl are acest Aurel Agache mai există? Există. Luptă zi și noapte împotriva înseși acestei situații în care se află? Încearcă. Și încă ceva vreau să-i spun colegului care s-a referit adineauri la Agache.
Domnule coleg, dumneavoastră știți că soția lui Agache este unguroaică, nu? Secuiancă, deci acest „torționar”, acest „om de nimic”, care a dat... etc. – în ghilimele spun acest lucru – are familia mixtă, are o familie mixtă, iar copiii săi provin dintr-o familie mixtă. Acest băiat al lui Agache, care luptă pentru drepturile și pentru reabilitarea tatălui său, despre acesta nu discutăm nimic? N-a fost jignit, n-a fost jignit, nu, nu. Deci vă rog... Iar în același timp, pe acei 4 sau 5 autori care au produs acest eveniment și care au fost asasinii respectivi, și care au fost condamnați la momentul respectiv, Președintele Iliescu, în buna sa mărinimie și pace, i-a grațiat și i-a iertat. Deci discutăm despre niște aspecte.
Colegul spunea adineauri că nu sunt în clipa de față tendințe de a fi eliminați românii din zonă. Eu îmi aduc aminte de un secretar de stat pe care l-a chemat Opriș – nu cumva vă aduceți aminte? – și care era din partea PNȚ-CD-ului aici, în Parlamentul României, și care n-a putut să doarmă în Odorhei, ci a trebuit să doarmă într-o mașină, undeva la capătul, în afara localității, atunci, în 1998, când se punea problema acelor... ca și acum, a casei de copii de la Odorheiul Secuiesc, și care, de asemenea, nu este acceptată acolo, deși este făcută cu toate actele legale în sine. O doriți în clipa de față, de aia o contestați? De aia ați tăiat apa la Odorhei, la această casă de copii de la Odorheiul Secuiesc? Știți asta, că acolo, în deal, apa nu curge sau a fost spartă conducta și așa mai departe și nu se admit... fel de fel de piedici se pun în calea funcționării?
Dar de acele călugărițe? Vor renunța la lupta lor fantastică? E o luptă fantastică, dragi colegi, unde 5-6 călugărițe reușesc să țină în continuare o casă, un orfelinat al Bisericii Catolice și în care trăiesc copii. Atenție, copii! Așa cum, de fapt, și domnul deputat Kerekes știe că într-una din manifestările de la Târgu-Mureș de atunci, din acel februarie 1990, copiii au defilat prin centrul orașului cu cea mai formidabilă lozincă: „Noi suntem de naționalitate copii!” Ce vreți mai mult decât să spună buna înțelegere?
Și, ca să înțelegem despre ce este vorba, ce vrem noi aici în România? Noi suntem de naționalitate copii. Asta vrem!
Vrem să fim cinstiți, vrem să nu se amestece nimeni, vrem ca fiecare să aibă dreptul să se așeze acolo unde dorește în România și să poată să lucreze, să muncească, să nu fie discriminat etnic.
Spunea colegul că nu s-au întâmplat niște cazuri. Uite, îmi mai vin în minte și din județul Mureș, pentru că s-a făcut referire. La Sovata nu cumva au fost alungați românii în 1990? Un bust al lui Bălcescu nu cumva a fost dărâmat? O biserică, la Iobăgeni, acolo, lângă Miercurea, din Rast, nu cumva întâmplător a luat foc, și nici astăzi nu se știe cine i-a dat foc? Deci sunt situații deosebite.
Iar cât privește o anumită replică a unui... cineva, că nu pot să-i spun nici domn, nici coleg, care a jignit, m-a jignit pe mine, ca român, aici, aș spune că ar trebui în fuga mare și în genunchi să vină la această tribună și să-mi ceară scuze pentru modul cum și-a încheiat cuvântul său adineauri, dacă dorim, într-adevăr, ca să locuim în bună înțelegere.
Și cred că, prin cuvântul meu, eu n-am făcut aici campanie electorală. N-am făcut campanie electorală, pentru că: unu, sunt cadru didactic; doi, și care este cel mai important, nu sunt implicat în campania electorală, nu candidez și, în consecință, am putut să privesc lucrurile detașat, față de cei care au luat cuvântul, și mă refer la colegii de acolo, din partea dreaptă, toți cei trei colegi care au discutat și care sunt implicați în acest fel în campania electorală. Dânșii sunt cei care vor ca, în felul acesta, să-și găsească susținerea din partea unor cetățeni cinstiți – așa este –, unor cetățeni cinstiți, maghiari cinstiți, dar care tot timpul sunt înveninați.
Aici este povestea și aceasta este problema, de fapt, care se discută aici. Este acel butuc pe care dumneavoastră, cei de la UDMR, tot timpul îl țineți pregătit și pe care îl aruncați pe foc când vi se pare că jarul discordiei începe să se stingă și urmează să fie o bună înțelegere între noi, dumneavoastră atunci luați și mai aruncați încă un butuc, ca vâlvătaia din nou să se aprindă și să continue, și să continue...
Și, dacă noi îndrăznim să spunem ceva și să arătăm niște realități, așa cum am făcut și eu astăzi, și colegul Rus, și colegul Bolcaș, și toată lumea care a luat cuvântul, de fapt, atunci suntem extremiști, nu dorim bună conviețuire și așa mai departe. Mă îndoiesc. Dacă prin cele ce le-am spus eu nu sunt un îndemn pentru bună conviețuire, atunci îmi pare rău că nu am fost înțeles.
Și eu aș dori ca, în semn de încheiere la această chestiune... aștept scuze, iertare în genunchi din partea celui în cauză și, în aceleași timp, să vă gândiți dumneavoastră dacă nu este cazul, și aici este problema, cum să rezolvăm această chestiune?, pentru că, de fapt, asta căuta această inițiativă, cum să o rezolve, cum să rezolve dreptul fiecărui cetățean român de a se așeza oriunde în România: și a ungurului să se așeze la Botoșani, și a ungurului să se așeze la Constanța sau Tulcea, și a ungurului să se așeze în Banat sau în Oltenia, oriunde, dar și a românului să poată să se așeze în mod liniștit și fără frică că o să fie dat afară, că o să fie amenințat, că o să fie bătut, că o să i se distrugă gospodăria dacă el se așază în județul Harghita sau în județul Covasna. Nu? Este și acesta... Ori nu trebuie?
Da. Îmi pare rău că Parlamentul din 2004–2008 n-a reușit să potolească spiritele. Înțelepciunea noastră, însă, va trebui să domnească.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.