Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2014
other · respins
Mihăiță Calimente
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi, În primul rând, vreau să o felicit pe colega mea pentru această inițiativă.
Ceea ce voiam să spun însă este că în această inițiativă va trebui să fim foarte, să spunem, atenți și cred că am putea face un lucru care să dea satisfacție atât cetățenilor care au aceste dizabilități, cât și iubitorilor de animale, pentru că am văzut un film documentar în care căței maidanezi erau antrenați pentru a descoperi persoanele care sunt sub dărâmături în caz de calamități.
Cred că și în acest domeniu ar putea fi folosiți astfel de câini, pentru că procedura de a antrena un câine să ajute persoane cu dizabilități nu este o perioadă scurtă, durează cam doi ani de zile pregătirea unui câine pentru asemenea operațiune, iar dacă din alte surse s-ar cumpăra câini dresați, câini de rasă, costurile s-ar ridica la sume foarte mari. Și cred că serviciul pe care pot să-l facă acești câini, care altfel sunt omorâți sau sunt ținuți în adăposturi, dă satisfacție și persoanelor care au nevoie de ei, și crescătorilor de animale, și iubitorilor de animale, dar și efortul financiar cred că este mai mic decât dacă ar fi cumpărați acești câini – eu știu?– de la diferite societăți care i-ar pregăti.
Există, de altfel, grupuri de voluntari care sunt specializați în a antrena acest tip de animale pentru a face muncă utilitară.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.