Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iustin Marinel Cionca-Arghir
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 1.042 din 6 octombrie 2011, a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu observații și propuneri.
Comisia pentru politică externă a avizat favorabil inițiativa legislativă în data de 21 decembrie 2011.
La dezbateri au fost prezenți 20 de deputați, din totalul de 23 de membri ai Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, raportul de adoptare a Proiectului de lege pentru aderarea României la Convenția nr. 16 a Comisiei Internaționale de Stare Civilă, referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, semnată la Viena, la 8 septembrie 1976.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.