Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2016
procedural · adoptat
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Încă de la Birourile reunite, Grupurile parlamentare ale PNL s-au opus introducerii pe ordinea de zi a ședinței comune a raportului Comisiilor pentru cultură referitor la alegerea președintelui-director general al SRTV.
Am considerat și considerăm în continuare că este un abuz pe care îl face majoritatea PSD și, în același timp, o încălcare flagrantă a legii.
Am atras atenția că am înaintat o contestare la Curtea Constituțională asupra hotărârii Parlamentului de numire a întregului Consiliu de administrație și, în consecință, logic ar fi fost să se aștepte o hotărâre a Curții Constituționale și după aceea să se meargă la următoarelor proceduri.
De asemenea, domnule președinte, ați anunțat că în sală sunt prezenți 281 de parlamentari. Cvorumul de ședință este de 271. Parlamentarii PNL sunt 58. Vor părăsi sala, pentru că nu vor dori să participe la un vot ilegal și, în consecință, vă atrag atenția că nu mai aveți cvorum de ședință.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.